Ce am învățat până acum din pandemie?

gandeste pozitiv, interviu daniela irimia, femeia independenta, oanabi, interviu cu inspiratie,
Interviu cu inspirație (16) – Daniela Irimia
21 mai 2020
Globularia, Florina Russu, interviu OANABI
Interviu cu inspiratie (17) – Florina Russu (Globularia)
12 iunie 2020
Ce am invatat din pandemie, lectii din pandemie
Varianta audio a acestui articol

Viețile noastre s-au schimbat în martie 2020 când, deși trăiam într-o continuă schimbare cu o viteză covârșitoare, nu am putut anticipa cât de mult un virus ne va afecta pe plan fizic, emoțional și, mai ales, social.

Lumea, așa cum o știam, a devenit deodată istorie și nimic nu va mai fi la fel, pentru că noi ne-am schimbat atât în interior, cât și din punct de vedere al obiceiurilor.

Pandemia și izolarea au adus în prim plan o multitudine de frici, de constientizari, de bucurii, dar și de răni care ne-au obligat să vedem viața cu alți ochi.

M-am întrebat cum va fi spusă povestea pandemiei generațiilor viitoare, ce vom povesti despre impactul ei asupra fiecăruia dintre noi și cum ne-am simțit și ne simțim încă în raport cu ea.

Aș vrea să mă focusez pe partea bună pe care o putem vedea, simți și învăța din perioada aceasta turbulentă, căci s-a vorbit destul despre cât rău a produs și câte vieți a luat.

Iată ce lecții importante am învățat eu și ce am strâns de la voi, ca să inspire și alte persoane spre a vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă:

  • În perioadele dificile, cel mai potrivit este să mutăm focusul dinspre exterior spre interior. Am putut conștientiza emoțiile pe care le-am simțit, ne-am întrebat de unde vin și cu ce scop și ne-am găsit răspunsuri la întrebări și frământări pentru care până acum “nu aveam timp”.
  • “Nu am timp” devenise o frază mult prea des folosită în orice conversație. Mergeam pe repede-înainte în business, în carieră și în familie și nu mai eram noi cu adevărat. Pandemia ne-a oferit șansa să ne acordăm timp nouă înșine, partenerului/partenerei, copiilor și celorlalți membri ai familiei extinse.
  • Ne-am adus aminte de valoarea lui “împreună” care are puterea de a muta munții din loc. Am organizat, am creat, am dăruit, am ajutat fiecare dintre noi cum am putut ca să facem un mic bine, ca să simțim că contăm, ca să lăsăm o umbră de impact în această lume și ca să ne simțim bine (Știm că orice faptă bună are la bază un pic de egoism, da?😁).

“Eu am învățat cât de puternică este acțiunea de a da și de a ajuta. Am învățat că frica dispare atunci când este înlocuită cu acțiune, compasiune și iubire.” – Mihaela Vlad

  • Am învățat că timpul este prețios și că depinde doar de noi să știm cum să îl gestionăm și organizăm. Timpul petrecut cu familia și copiii împreună, având o rutină stabilită este cel mai important și nimic nu va schimba asta.
  • Am învățat lecții prețioase despre bani și despre alegeri. Dacă înainte cheltuiam în neștire, cumpăram lucruri care nu erau esențiale, dacă ne făceam pofte care erau costisitoare și uitam să economisim, pandemia ne-a demonstrat că niciodată nu poți fi destul de pregătit. Afaceri mari au avut pierderi uriașe, angajați de seamă au fost dați afară sau lăsați în șomaj tehnic, iar mulți oameni au realizat că să ai bani puși deoparte îți oferă un relax mintal și emoțional fără preț, pe care ei nu și l-au permis.
  • Am învățat să trăim simplu, să iubim natura și viața la casă sau la țară. Am învățat că suntem născuți pentru a fi în comuniune cu natura, cu noi înșine și cu ceilalți. 

“…Sunt liberă în gândurile mele” – Iuliana Paval

  • Am învățat că iubirea schimbă tot și că atunci când este cel mai greu este de ajuns să fii bine tu cu tine și să fii alături de cei dragi, ca să poți trăi liniștit, căci viața merge mai departe.
  • Atunci când iei pauză de la ritmul alert de zi cu zi devii mai creativ, mai receptiv și mai productiv.
  • Am învățat să fim recunoscători, conștienți și prezenți de ceea ce ne înconjoară, de ceea ce trăim, simțim și gândim. Înveți să fii cu adevărat prezent în jocul cu copiii, în a găti mese delicioase pentru familie și a face lucrurile pe care înainte le făceai pe pilot automat. Recunoștința a venit tocmai pentru că ne-am dat voie să fim mindful, să ne bucurăm cu adevărat de tot ceea ce viața ne-a dat.
  • Orice greutate sau eșec vine cu lecții și cu oportunitatea de te dezvolta. Perioada aceasta a venit cu multe “insight-uri”, cu învățarea de cursuri sau aptitudini noi, cu învățături despre minte și suflet și cum ne putem găsi liniștea în vremuri turbulente.

“Eu am învățat că un drum închis e modul în care Dumnezeu îți spune că nu e traseul tău pe acolo.” – Georgiana Florea

  • Nu mai luăm lucrurile “for granted”. Am conștientizat ce ne aduce bucurie în suflet și cât de mult contează libertatea (de mișcare și de a face ce vrei, când vrei, cu cine vrei). Am ajuns să apreciem extrem de mult ieșirile în oraș, posibilitatea de a călători și de a petrece timp de calitate cu prietenii.
  • Am învățat că extrovertitii pot lucra și de acasă, iar introvertiții au intrat într-o bulă ZEN în care au putut să fie ei înșiși.
  • Ne-am redescoperit intens pe noi înșine și membrii familiei. Am descoperit talente ascunse, am dezgropat pasiuni mai vechi, am redeschis răni și am învățat să trăim cu ele. Am realizat că noi suntem singurii care ne putem face fericiți și că totul pleacă de la ce gândim și pe ce ne focusam.
  • Iubirea de sine și răbdarea sunt extrem de importante într-o perioadă în care simți multă energie negativă, când “TREBUIE” să faci față cu brio la a fi părintele perfect, angajatul ideal și “cea mai bună versiune a ta ever”.
  • Este ok să lași lucrurile să curgă de la sine, să iei pauză când simți asta și să te dedici unui lucru atât cât poți. Nu “TREBUIE” să nimic. Asumă-ți cuvântul VREI care să îți aducă ceea ce este pentru tine, atunci când îți asumi responsabilitatea să se întâmple.


“Am învățat că de fapt, în fața unui astfel de eveniment, toți suntem egali.” – Andreea Paraschiv

“Am învățat că nu avem nevoie de prea multe ca să fim fericiți.” – Anda Gheorghese

“Pot să spun că această carantină mi-a deschis ochii si m-a ambiționat să cer mai mult de la mine.” – Ionuț Orha

Gândește-te bine cine și cum ai fost în perioada aceasta, pentru că în sfârșit a ieșit la suprafață sinele tău autentic, care nu a trebuit să mai facă pe plac nimănui, care nu a mai ascultat alte voci și zgomot din exterior și care a revenit la lucrurile simple pentru a fi pe deplin fericit.💜

Nu fi surprins că te-ai schimbat, că gândești diferit, că ai găsit în tine o sursă infinită de resurse și de inspirație care ti-au arătat că te poți descurca în orice situație. Păstrează lucrurile bune, obiceiurile pozitive și întoarce-te la tine și la natură, ori de câte ori simți nevoia să te detașezi de zgomotul din exterior.

Te îmbrățișez și sper ca acest articol să te ajute să îți interiorizezi anumite gânduri, „AHA-uri” și lecții cu care să rămâi acum că am revenit la un nou „normal”.

Tu ce lecții ți-ai luat până acum din pandemie?

Iti place ? Distribuie acest articol:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ? Distribuie acest articol

Fii prima persoana care afla noutatile OANABI!

PAS 1: Scrii prenumele si emailul tau aici. PAS 2: Confirmi abonarea prin emailul pe care ti-l trimitem imediat.
Holler Box