„Copiii sunt oglinda eului nostru nedezvoltat” Shefali Tsabary

Nu îmi găsesc pasiunea…ce fac cu viața mea?
11 noiembrie 2018
Perfecționismul ucide vise
16 noiembrie 2018

Încă de când mă știu, mi-am dorit să am cel puțin doi copii, fată și băiat. Mi-am dorit ca întâiul născut să fie băiat, mi l-am imaginat, i-am ales numele și l-am chemat să vină în viața noastră din clipa în care am decis că e momentul să fim părinți.

Ne simțeam pregătiți, aveam un job sigur și stabil, făcusem nunta, acesta părea următorul pas normal în viața noastră. În schimb, a venit pe lume o fetiță și ne-a demontat toate miturile și toată încrederea că suntem în cel mai bun moment pentru a fi părinți. Fetița noastră cu ochi mari, albaștri și pătrunzători și cu părul bălai, a venit să ne umple inima de bucurie, dar și să ne arate cât de vulnerabili suntem în interior.

Cu fiecare zi care trece, mă obligă să privesc în interiorul meu, să cercetez de ce simt ceea ce simt când nu face ce ii cer, de ce doare atunci când plânge, ce încearcă să îmi transmită prin comportamentul ei? Înainte să vină în viața noastră, credeam că lucrurile cele mai importante pe care le face un părinte sunt de natură fizică: de a hrăni, schimba, plimba copilașul, de a-i purta de grijă. Abia apoi am început să realizez că, cele mai importante, de fapt, sunt lucrurile de natura emoțională, este să fim prezenți, în mod conștient de copil. Să îi ascultăm nemulțumirile, să ne conectăm prin joacă, prin povești, să îl facem să se simtă iubit și important pentru noi, să îi fim călăuză, să îi fim exemplu în comportament, în gestionarea emoțiilor.

Este greu. Cel puțin pentru mine, în acest moment, în care abia mă descopăr pe mine, este greu să îi fiu călăuză ei. Cred că important e să rămân deschisă oportunității de a mă cunoaște, determinată să nu îmi ascult egoul, ci să ascult vocea interioară a copilului meu și să fac tot ce îmi stă în putință, pentru a nu-i impune credințele mele limitative, fricile și ideile mele despre cum să fie ea și ce să reușească.

Mereu mi-am dorit ca ai mei copii să aibă oportunitățile pe care eu nu le-am avut și mi-am zis că îi voi duce la cât mai multe activități extracurriculare. Acum îmi dau seama că important e să o ascult pe ea și să îi dau posibilitatea să facă ceea ce ea își dorește, ceea ce ei îi stârnește curiozitatea.

Shefali Tsabari spunea în cartea ei, „Parenting conştient” că „atunci când ești părinte este crucial să realizezi că nu crești un eu în miniatură, ci un spirit vibrant cu propria-i semnătură.” Ea afirmă că ne chemăm copiii în viața noastră, atunci când suntem pregătiți sa învățăm, pentru că ei vor fi profesorii noștri.

Voi cu ce gânduri ați pornit spre parenting?

Sursa foto: Unsplash

Iti place ? Distribuie acest articol:

1 Comment

  1. anamaria0217 spune:

    Este foarte adevărat ce ai scris mai sus si ma regasesc im toate cuvintele tale. Eu sunt deja la alde doilea copil, tot fetiță, si încă găsesc noutăți in comportamemtul meu, raportat la cele doua suflete si la tot ceea ce ma înconjoară, începând de la lucruri mici pana la situații importante din viața noastră ca familie. Te apreciez, si abia aștept următorul articol ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ? Distribuie acest articol

Fii prima persoana care afla noutatile OANABI!

PAS 1: Scrii prenumele si emailul tau aici. PAS 2: Confirmi abonarea prin emailul pe care ti-l trimitem imediat.
Holler Box