Adia Gooden, psiholog clinician licenţiat, ne arată că o valoare de sine insuficientă ne influenţează viaţa în mod negativ, fiind cauza rădăcină a bolilor mintale. Cel mai important aspect este să facem distincţia între valoarea de sine şi stima de sine, deoarece stima de sine este cel mai mult influenţată de lucruri din exterior, precum realizările noastre, poziţia socială, abilităţile pe care le avem sau dobândim şi, în general, lucruri pe care putem să le realizăm în viitor. În schimb, valoarea de sine este influenţată exclusiv de gândurile noastre, de emoţiile şi sentimentele noastre. Valoarea de sine se referă la sentimentul de a merita să fii în viaţă, să trăieşti, să fii iubit şi apreciat, să te bucuri de persoana care eşti şi de ceea ce ai.
În videoclipul de mai jos, Adia a vorbit despre un lucru absolut revelator de care prea puţin se discută şi anume că principala cauză la nivel mondial a bolilor şi a dizabilităţilor este depresia (conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii). Depresia duce apoi la consum de droguri şi alcool, adicţii, stări de panică şi anxietate şi chiar suicid.
Pot exista mai multe cauze care duc la o valoare de sine scăzută, însă printre cele mai des întâlnite sunt:
Valoarea de sine scăzută atrage după sine îndoială, timiditate, frică şi sentimentul valorii de sine necondiţionate necesită un proces nu tocmai uşor, însă merită să fie fie dus până la capăt. Adia spune că următoarele patru practici ajută la cultivarea unei valori de sine necondiţionate:
Eu cred că este foarte important să practici şi recunoştinţa pentru că exişti, pentru lucrurile mici la care poţi fi martor (de exemplu să priveşti răsăritul sau curcubeul) şi pentru tot ce reprezinţi tu ca fiinţă.
Imaginează-ţi o lume în care nimeni nu s-ar mai simţi dat la o parte, nu ar mai simţi că societatea încearcă să îi schimbe personalitatea, unde reţelele sociale nu ar mai afecta modul în care privim lumea şi ar reflecta realitatea pură în loc de „perfecţionism virtual”. Am trăi, într-adevăr într-o lume mai fericită, împlinită, într-o lume în care creativitatea ar fi apreciată şi mai puţin judecată, într-o armonie perfectă fără comparaţii şi discriminări, am trăi o viaţă plină de iubire, pe care să o transmitem între noi şi generaţiilor viitoare.
Valoarea de sine este imprimată în modul în care gândim, cum arătăm, cum vorbim şi acţionăm. De ce să te temi? De ce să te ascunzi sub diverse măşti ca nimeni să nu vadă cum eşti cu adevărat, cu vulnerabilitatea şi puterea ta? De ce să nu lupţi când sunt atâţia care nu au ocazia aceasta? De ce să minţi că eşti ca toţi ceilalţi când tu eşti unic prin ceea ce porţi în suflet, prin talentul şi pasiunile tale, prin ceea ce poţi oferi lumii dacă îi dai răgazul să te asculte? Oferă-ţi şansa la o viaţă fericită, plină de iubire: iubire de sine şi iubire din partea celorlalţi. TU meriţi, pentru că tu eşti esenţa vieţii pe Pământ şi ai posibilităţi infinite să ajungi ceea ce visezi, să ai ceea ce îţi lipseşte şi să oferi darul tău pentru a face o diferenţă în această lume.
Tu ai o valoare de sine ridicată? Sau emoţiile tale te ţin prins într-un carusel al gândurilor negative?
Sursa foto: Pikwizard