Cum să ai o relație sănătoasă cu banii tăi?

Interviu cu inspirație (21) – Claudia Groza Lazăr – AUTOR
30 noiembrie 2020
lectii 2020, ce am invatat din pandemie, anul in care mi-am dat voie sa fiu
Anul în care mi-am dat voie să fiu
31 decembrie 2020

Ne naștem cu o dorință înnăscută către cunoaștere și cu o curiozitate care, uneori, poate fi chiar supărător de enervantă pentru părinți. Prin răspunsurile pe care le primim, prin limbajul nonverbal și prin ceea ce imităm de la ei, ne formăm fundația pentru propria poveste despre viață, relații, bani, noi înșine, până pe la vârsta de 6 ani.

Ceea ce învățăm în perioada copilăriei ne impacteaza tot restul vieții și asta include și partea financiară.

În cazul meu, părinții m-au învățat atât cât au știut la momentul respectiv, dar vorbele pe care le auzeam cel mai des la ei erau:

“Cum vin banii așa se duc.”

“Banii se fac greu.”

“Banii nu cresc în copaci.”

“Banul muncit e ban cinstit.”

“Nu avem bani.”

Nu îmi aduc aminte să fi auzit ceva mai pozitiv despre bani. Exista o anume tensiune, existau frustrări și discuții despre bani, dar nu am învățat prea multe despre bani până în perioada liceului, unde am învățat teoretic multe informații despre ei, dar puține lucruri practice pe care să le aplic în viața de zi cu zi.

În perioada liceului am început să primesc și eu alocația pe card și încercam să îmi drămuiesc cum puteam banii ca să îmi cumpăr ceva important pentru mine (de obicei era ceva nou de îmbrăcat). Cel mai des cheltuiam banii pe care îi aveam pentru o bucurie de moment. 😊

sursa foto: Freepik.com

Am învățat mult mai târziu că există patru tipologii de atitudini în ceea ce privește banii (conform psihologului Brad Klontz) și fiecare dintre noi se încadrează în una dintre ele la un moment dat al vieții:

  • Evitarea banilor. Atitudinea aceasta subconștientă îi face pe oameni să evite banii, să îi considere ca fiind o sursă a răului, a anxietății și a lăcomiei. Vei observa că majoritatea oamenilor care au această credință, cred și că “banii sunt ochiul dracului” sau “oamenii bogați sunt niște hoți” și reușesc mereu să aibă probleme financiare, indiferent de cât de mulți bani câștigă.
  • Prudență în ceea ce privește banii. Cei care sunt precauți cum folosesc banii, sunt persoane organizate, care economisesc și chiar adoptă un stil minimalist. Ei reușesc să își creeze un buget de siguranță și să fie foarte atenți pe ce cheltuiesc banii. Este puțin probabil ca aceștia să aibă datorii, așa că este atitudinea cea mai potrivită in ceea ce privește banii. Problema apare atunci când exagerează, pentru că pot ajunge până într-acolo de prudenți încât să nu investească, pentru că asta pare prea riscant, și să își refuze confort din cauza fricii de a cheltui banii fără sens. În plus, nu se simt confortabili atunci când se discută despre bani și reușesc mai greu să treacă peste mentalitatea că “banii se fac muncind din greu”.
  • Venerația banilor. Oamenii care “venerează” banii sunt cei care îi apreciază și consideră că banii aduc fericirea. Ei consideră că banii le vor rezolva toate problemele și luptă să aibă mereu bani. Problema apare când această credință le alimentează nevoia de a cheltui toți banii ca să își satisfacă dorințele și de a lucra prea mult ca să ajungă să facă banii pentru ele. Banii nu sunt niciodată de ajuns în cazul lor, pentru că mereu vor avea noi dorințe pe care să și le împlinească în căutarea fericirii.
  • Statutul oferit de bani. Persoanele care au credința că banii le oferă un anumit statut în societate au obiceiul de a se lăuda cu posesiunile lor. Încearcă să impresioneze prin averea lor și nu prin valoarea lor personală și aleargă toată viața după bani. Asta îi face ca de multe ori să cadă în capcane de îmbogățire rapidă, să nu reușească să aibă relații implinitoare de lungă durată, să atragă în viața lor tot persoane care au aceeași credință și uită ce este cu adevărat important în viață. Ei pot ajunge până în punctul în care să se îndatoreze ca să aibă mașini de lux, bijuterii sau haine de firmă, pentru că pentru ei contează cel mai mult imaginea pe care o afișează.

Atitudinile acestea sunt rezultatul credințelor interiorizate în subconștient, date mai departe din generație în generație, așa că mulți dintre noi nici măcar nu le identificăm decât atunci când discutăm cu un terapeut, consultant financiar sau coach.

Ce poți face pentru a dezvolta o atitudine sănătoasă în privința banilor?

Primul pas către o atitudine pozitivă și sănătoasă asupra banilor este conștientizarea. Observă în care dintre cele patru tipologii de comportament te încadrezi, raspunzandu-ți la următoarele afirmații:

  • Eu cred despre bani că…
  • Atunci când mă gândesc la bani, simt…
  • Pentru mine, banii sunt…
  • Părerea mea despre oamenii bogați este…
  • Eu cred că pentru a ajunge bogat trebuie să…
  • Primele două lucruri pe care le fac când iau salariul sunt…
  • Dacă aș fi milionar, aș…
  • Cel mai des gând despre bani pe care îl am este…
  • Când oamenii se plâng de lipsa banilor, eu…

Al doilea pas este să pui pe hârtie toate credințele tale despre bani și să le înlocuiești pe cele limitative cu unele pozitive. Astfel, de fiecare dată când vei gândi că “banii sunt sursa răului” să transformi acest gând în “banii sunt o unealtă care îmi aduce libertate și creativitate.”

Pasul trei este să îți îmbunătățești cunoștințele de educație financiară prin cărți, articole de blog și cursuri care să îți ofere o bază fundamentală în ceea ce privește finanțele personale.

relatia cu banii, cum economisesti, cum sa ai o relatie sanatoasa cu banii tai
sursa foto: Freepik.com

Al patrulea lucru de făcut este să iei acțiuni specifice pentru fiecare atitudine în parte. Iată câteva exemple de acțiuni mai jos:

Cei care evita banii pot să își facă noi obiceiuri, precum:

  • Redefinește ce înseamnă banii pentru tine și cum îți pot impacta viața în mod pozitiv prin eliminarea datoriilor, să faci acțiuni de caritate ș.a.
  • Să incepi să ții o evidență clară a veniturilor și cheltuielilor lor, să îti bugetezi anumite sume de bani pentru cheltuieli viitoare și concedii, dar și să îti creezi un buget de siguranta.
  • Poti alege să discuti cu un coach sau consultant financiar că să iti faci un plan pentru economisire și investiții pe termen lung.
  • Să nu iei decizii imediate când vine vorba de cheltuirea banilor, ci să mai aștepti 24-48 ore pentru a vedea dacă acel lucru este, cu adevărat, o necesitate.

E în regulă să fii prudent în ceea ce privește banii, însă dacă asta te împiedică să te bucuri de ceea ce viața îți poate oferi, dacă orice cheltuială îți produce anxietate, pentru că ai senzația că imediat ai putea să rămâi fără bani din cauza asta și îți faci totul felul de scenarii care nu sunt întemeiate și, mai ales, congruente cu cine vrei să fii și stilul de viață pe care ți-l dorești, iată mai jos câteva lucruri pe care le poți face:

  • Poți începe un jurnal de recunoștință în care treci toate motivele pentru care ești fericit că ai făcut o anumită cheltuială: fie că ai investit în educația ta, ai cumpărat un buchet de flori unei persoane dragi din viața ta sau ți-ai cumpărat hrana atât de necesară în orice zi din viața ta.
  • Poți crea o listă cu lucruri faine și amuzante de făcut doar pentru bucuria ta (să ieși la restaurant o dată la două săptămâni, să îți cumperi un accesoriu pe care înainte îl considerai prea scump etc.).

Venerarea banilor conduce la cheltuirea banilor pentru bucurii imediate, pe termen scurt, ceea ce determina ca de multe ori să ajungi în situația în care nu ai destui bani. Iată câteva acțiuni care te pot ajuta să redefinești cum privești banii și cum acționezi în ceea ce îi privește:

  • Începe să îți faci un buget de venituri și cheltuieli, ca să observi exact unde se duc banii.
  • Stabilește-ți niște intenții clare despre cum vei cheltui banii în următoarea perioadă.
  • Gândește-te de fiecare dată când vrei să cumperi ceva dacă într-adevăr te ajută în viitor sau e doar un moft de moment.
  • Începe să faci mici acțiuni de caritate care te vor ajuta să îți iei focusul de pe tine și să vezi că banii sunt o unealtă care te ajută să crești, să îți îndeplinești obiectivele, dar și să fii fericit dacă îi folosești inteligent.

Dacă ești persoana care consideră că banii îți oferă un statut în societate, poți face următoarele:

  • Ține un jurnal în care să scrii cum te simți în preajma banilor, ce valoare au banii, cine ești tu, care sunt valorile tale, care este valoarea ta ca persoană cu și fără bani, redefinește-te în relația cu banii.
  • Stabilește-ți în mod intenționat cheltuielile viitoare și începe să economisești, pentru lucruri care îți aduc bucurie sufletului și nu pentru ceea ce crezi că așteaptă alții de la tine.

Indiferent ce atitudine ai când vine vorba de bani, întreabă-te dacă într-adevăr este aliniată cu valorile tale personale, cu obiectivele și cu visurile pe care le ai, pentru că merită să ai o relație pozitivă cu banii și să te bucuri de tot ceea ce îți pot oferi, într-un mod sănătos.

Ți-a fost util acest articol? Scrie-mi un comentariu și dă un share. 😊

Iti place ? Distribuie acest articol:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ? Distribuie acest articol

Creeaza-ti viata la care visezi!

Descarca ghidul gratuit "Cum sa iti setezi obiective cu sens pentru 2021".
Holler Box