“Fată, deschide ochii! Nu mai crede toate minciunile despre tine și devino cine ești” de Rachel Hollis

Interviu cu specialistul in nutritie, Andra Popp
Interviu cu inspirație (18) – Andra Popp
26 iunie 2020
tu cum esti in relatia cu tine, te pui pe primul loc in viata ta
Cum ești tu în relația cu tine?
20 iulie 2020
ata deschide ochii de rachel hollis book review, recomandare carte rachel hollis, fata deschide ochii recomandare carte oanabi

Rachel Hollis este autoare de bestselleruri, om de televiziune, speaker motivațional, fondatoare și CEO la Chic Media, o celebră companie specializată în crearea de conținut digital pentru femei, soție și mamă de patru copii.

Trebuie să recunosc că nu am descoperit-o de mult timp pe Rachel Hollis. De fapt, cred că am mai văzut numele ei menționat online, doar că nu am stat efectiv să caut cine e și ce face, însă din momentul în care am citit despre ea, mi se pare fascinantă. Cum ea, mama de patru copii, reușește zi de zi să își pună și haina de antreprenor de succes, femeie inspirațională pentru milioane de femei, de speaker motivațional și autor consacrat și să facă totul la scară înaltă?

Păi, am aflat din cartea ei cum, și e chiar “simplu”, după cum zice și ea: și-a demontat în timp, toate minciunile pe care le credea despre ea, despre viață și despre succes și a încetat să mai accepte NU ca răspuns la visurile ei. A fost refuzată de nenumărate ori (și da, s-a simțit aiurea pe moment), dar după ce a lăsat emoțiile să treacă, a căutat alte soluții ca să ajungă să își îndeplinească obiectivele și ni le spune și nouă în carte.

A avut visuri mărețe, a crescut organic, a făcut greșeli, s-a ridicat, și-a cunoscut soțul de tânără și a pornit împreună cu el într-un proces de autocunoaștere și de creștere separat și împreună (chiar am simțit conexiunea cu povestea ei, în atât de multe feluri).

sursa foto: success.com

Cartea ei, “Fată, deschide ochii! Nu mai crede toate minciunile despre tine și devino cine ești” este ca un duș rece. Demontează multe dintre credințele limitative cu care creștem, vorbește despre diversitate culturală, despre găsirea identității, despre problemele cu greutatea și cu băutura, despre provocările adopției și despre cât de judecată s-a simțit de celelalte mame care erau casnice și erau mereu prezente la evenimentele copiilor lor, spre deosebire de ea, care încerca să îmbine viața de familie cu viața de antreprenoare ce a pornit de la zero și a ridicat o companie de renume internațional.

Viața vine cu nenumărate provocări, iar dacă ești dispusă să crești, va trebui să te obișnuiești cu a face lucruri nefamiliare, cu a trăi cu îndoieli și, totuși, să nu lași frica să te oprească din acțiune.

Mi-a adus aminte de cât de neexperimentată eram și cât de obtuze îmi erau lentilele prin care priveam viața la douăzeci de ani. Mi-a arătat, în același timp, că se poate să pornești cu pași mici și să ajungi departe, că merită să ai visuri îndrăznețe, chiar dacă acestea nu se vor materializa mereu așa cum sau când tu le planifici.

Mi-a arătat că fiecare suntem unici și ne formăm diverse mecanisme de a ne descurca cu provocările vieții, doar că unele dintre ele nu ne sunt benefice, chiar dacă nu observăm încă de la început. Am văzut că poți să întrerupi obiceiuri vechi, care îți fac rău și să le înlocuiești cu altele care să te ajute să crești, că este important să ne înconjurăm de persoane care să ne fie alături și să ne țină responsabile (în engleză „accountable”) de obiectivele noastre. Este important să avem mereu un coach sau mentor care să ne ajute în evoluția noastră și e ok să simți că niciodată nu știi îndeajuns, dar totuși să acționezi.

sursa foto: Facebook

Mi-a plăcut enorm varianta ei de iubire de sine și de iubire a corpului, spunând că dacă te iubești cu adevărat, vei face tot ce poți pentru a te îngriji de sănătatea ta: emoțională, mintală și corporală.

Rachel Hollis vorbește sincer în această carte, împărtășește diverse experiențe din rolurile sale de femeie și este o inspirație, dar în același timp, la fel ca o prietenă minunată, nu te judecă, ci te împuternicește și îți oferă soluții prin care să evoluezi.

Iată aici câteva citate din carte, cu care eu am rezonat:

“Vrei lucruri mărețe în viața ta? Nu vei ajunge să le ai prin a spune DA. Da este partea ușoară. Vei ajunge acolo prin a nu renunta când auzi cuvântul NU.”

“Nimeni – nici o voce cu autoritate, nici mama ta, nici cel mai bun expert în arena ta – nu are dreptul să îți spună cât de mari pot fi visurile tale. Ei pot vorbi cât vor… dar tu ești cea care decide dacă vrei să asculți.”

“Prieteni, nu este despre obiectivul sau despre visul pe care îl ai. Este despre cine devii tu în drumul spre acel obiectiv.”

“Nu mai aștepta ca altcineva să îți repare viața! Nu mai presupune că într-o bună zi se va îmbunătăți de una singură. Nu mai bănui că dacă ai fi avut locul de muncă potrivit, bărbatul potrivit, casa potrivită, mașina potrivită, potrivit orice, viața ta va deveni exact așa cum ai visat mereu. Fii sinceră despre cine ești și ce anume ai nevoie să faci, că să faci o schimbare.”

Cartea aceasta se citește dintr-o suflare, atât de faină e, dar în același timp, găsești în ea multe cuvinte de înțelepciune. Fiecare poveste este diferită, dar cu toate acestea, fiecare dintre noi avem puterea de a ne schimba viața cu pași mărunți.

Tu ești singura persoană care poate lua decizii pentru tine, tu ești singura persoană care își pune piedici, tu ești acum într-un loc bun sau mai puțin bun în viața ta, datorită gândurilor, credințelor și acțiunilor pe care le-ai luat de-a lungul timpului. Pregătește-te ca după ce citești această carte, să găsești curajul și inspirația de a face mici schimbări, pentru că îți dorești o viață mai împlinită și fericită. 😊

Tu ești pregătită să deschizi ochii și să fii sinceră cu tine, în timp ce observi și demontezi pas cu pas minciunile pe care le crezi?

Poți comanda această carte aici:

https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=fd3f6ad94&unique=6f33f2a39&redirect_to=https%253A//www.cartepedia.ro/carte/carte-non-fictiune/lecturi-motivationale/dezvoltare-personala-1/fata-deschide-ochii-59211.html

Disclaimer: Prin comandarea cărții de pe linkul atașat, eu voi primi un comision micuț, care îmi va permite să vă scriu despre mai multe cărți inspiraționale. 😉

Iti place ? Distribuie acest articol:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ? Distribuie acest articol

Fii prima persoana care afla noutatile OANABI!

PAS 1: Scrii prenumele si emailul tau aici. PAS 2: Confirmi abonarea prin emailul pe care ti-l trimitem imediat.
Holler Box