Mai știm ce sunt emoțiile?

Inspirația de Luni (26)
1 iulie 2019
Inspirația de Luni
8 iulie 2019

Trăim într-o lume agitată, unde totul merge pe repede-nainte, unde nu este niciodată timp, unde uităm de părinți, de prieteni și de familie. Dar mai ales, uităm de noi.

Uităm să ne uităm înăuntrul nostru, să ne căutăm ultimele fărâme de bucurie și tristețe. Uităm pur și simplu să simțim. Am ajuns atât de dependenți de lucruri false, încât nu mai știm nici cine suntem.

Oare când am trăit ultima dată o emoție? Oare când m-a mișcat ceva într-atât de mult încât să îmi facă pielea de găină? Oare de când trăiesc ca un robot? Tu știi? Tu îți mai aduci aminte de clipa în care ai realizat deodată că lacrimile îți curg șiroaie? Tu mai știi când ți s-a topit inima de atâta fericire? Sau ești indiferent, nepăsător la tot ce se întâmplă în jurul tău, inert la ceea ce sufletul vrea să îți spună, dependent de un like care să te bage în groapa lui “Nu sunt destul”?

Dar ce e emoția ca să îți capteze ție atenția? 

Un simplu cuvânt venit din adâncul tău, dar care se vede pe chipul tău și în atitudinea ta.

Emoțiile sunt stări fiziologice, răspunsuri autonome ale corpului dictate de subconștient. Ele vin din subconștient, ca răspuns la percepțiile tale asupra lumii, fără ca tu să realizezi măcar. De aceea, chiar dacă tu ești conștient că nu e real, simți teamă la un film horror sau ești surprins/încântat/înfricoșat atunci când folosești un aparat de realitate virtuală (VR) ce te face să crezi că ești într-un trenuleț care gonește pe șinele de pe marginea unei prăpastii adânci. 

Cele șapte emoții de bază (unii cercetători menționează ca fiind patru, alții ca fiind 8) pe care fiecare dintre noi le simte în diferite momente ale vieții, sunt: frica, fericirea, tristețea, uimirea, disprețul, furia și dezgustul. Nu e de mirare că al nostru creier se concentrează mai mult pe lucrurile negative, până și emoțiile pe care le simțim sunt majoritatea negative. Nu putem spune că aceste emoții sunt rele, pentru că fiecare emoție are un scop al său.

La ce ne ajută emoțiile, dacă sunt mai mult negative decât pozitive?

Emoțiile ne ajută să:

  • Răspundem rapid la stimuli interni sau externi;
  • Să supraviețuim;
  • Să luăm decizii;
  • Avem motivația necesară de a acționa într-o anumită direcție;
  • Să îi înțelegem pe ceilalți;
  • Să avem o comunicare mai bună;
  • Să ne cunoaștem pe noi.

Sunt emoțiile același lucru cu sentimentele?

Ei bine, deși merg foarte bine împreună, ele sunt lucruri total diferite. Sentimentele sunt trăiri subiective ale emoțiilor și sunt generate în mod conștient de gândurile noastre. Putem avea emoții fără sentimente, dar nu putem avea sentimente fără emoții. Primul impuls al corpului este cauzat de emoție și, dacă stăm să ne gândim bine, în caz de pericol este foarte important să acționăm rapid. Nu avem timp să gândim rațional. 

Problema apare atunci când nu știm să recunoaștem emoțiile pe care le simțim și nu reușim să le gestionăm, iar atunci reacționăm: facem cumpărături bazate pe emoții, ne certăm cu alte persoane, intrăm în situații riscante, luăm decizii greșite, devenim victime sau transformăm pe altcineva în victimă prin abuz verbal sau de altă natură, etc.

Aici intervine inteligența emoțională despre care voi vorbi într-un articol următor.

Mai multe lucruri interesante despre emoții poți citi aici.

Sursa foto: Unsplash

Iti place ? Distribuie acest articol:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *