Povestea mea în Network Marketing

Tu ce fel de mindset ai?
30 ianuarie 2019
Inspirația de Luni (9)
4 februarie 2019

Ani de zile am fost sceptică în ceea ce privește companiile de network marketing. Nu auzisem de nimeni care să facă bani din asta, în afară de cei care erau pe poziții de top în astfel de companii.

Câțiva ani am fost reprezentant Avon, dar încă de la început am pornit cu ideea că vreau să am reducere la produse și atât. Apoi m-am lăsat, pentru că erau mai multe dezavantaje decât avantaje în a fi reprezentant la ei. Mi-am spus că niciodată nu vreau să mai am de-a face cu astfel de companii în care tu te străduiești să faci comenzi minime, ca să îi îmbogățești pe alții, care oricum au bani, mașini și alte beneficii. Așa am simțit eu în acel moment.

După ce am devenit mamă, priorităţile mele au început să se schimbe. Visam la o posibilitate care să îmi permită să lucrez de acasă, de lângă fetiţa mea, care să îmi permită un program flexibil, dar care să îmi aducă aceleaşi venituri ca şi cum aş fi mers la job. Imaginează-ţi cum ar fi să poţi lucra 10 ore pe săptămână în loc de 40 ore sau cum ar fi să poţi pleca oricând în vacanţă, să stai cât vrei şi veniturile să vină în continuare. Imaginează-ţi cum ar fi să ai un sistem pus la punct prin care să poţi conduce o echipă, ajutând astfel alţi oameni să lucreze la visul lor, să genereze veniturile pe care le doresc şi care li se cuvin, conform muncii lor.

Ştiam ce îmi doresc, dar nu ştiam cum sa fac asta, până când am întâlnit doi soți, minunați și sinceri, care vorbeau de cât de mult le place să îi ajute pe oameni, de cum în câteva luni după ce au început un business în network marketing și-au dat demisia de la job. Atât de pasionați erau, încât m-au molipsit.

Știu că sămânța unui astfel de business a fost plantată în mintea mea la momentul potrivit. În primul rând, soțul meu avea niște probleme de sanatate, aparent banale, dar care se tot agravau, deși lua antibiotice și alte medicamente de câteva luni. I-am luat rapid tratament naturist de la această companie și, deși nu a ajuns nici la jumătatea tratamentului, nu mai simte nici un simptom. Iuhuu, și dacă doar acesta ar fi singurul beneficiu de a colabora cu o companie de network marketing, pentru mine ar fi de ajuns. Cel mai mult contează ca toți cei din familie (de la mic la mare) să fim sănătoși și să prevenim pe cât putem diverse afecțiuni.

În al doilea rând, noi discutam deja de ceva timp că vrem ceva mai mult, că vrem un business al nostru. Așadar, am intrat în cursă. Am citit pe internet tot ce am putut despre network marketing, am realizat că nu e ceva ce mie îmi vine natural, așa că va trebui să ies din zona mea de confort și asta m-a motivat și mai mult. Am început să visez, să fac planuri și obiective și să mă arunc în necunoscut. Mi-am zis că nu am nimic de pierdut dacă încerc să fac asta, atât timp cât pot să o fac așa cum simt eu.

Primul lucru pe care l-am învățat e că network marketingul nu este despre vânzare de produse, ci despre relaționare și recomandarea unor rezultate pe care le cunoști. Apoi mai este și despre instruirea echipei cu ajutorului mentorului potrivit, pentru a deveni din ce în ce mai buni și din ce în ce mai aprope să își îndeplinească visul lor (motivația pentru care au pornit pe acest drum).

Acum, sunt în punctul în care îmi măresc echipa de oameni care sunt dispuşi să schimbe ceva în viaţa lor, să îşi urmărească visul, care vor să aibă venituri pasive ce le permit un stil de viaţă mai bun, care vor să îşi ajute familia să fie sănătoasă şi pentru care timpul cu familia şi copiii contează. 

Dacă ți-ar plăcea ideea de a lucra de acasă și de a avea libertatea de a-ți face propriul program sau cunoști persoane care vor să înveţe antreprenoriat şi vor să înceapă să lucreze la visul lor, aștept mesajul tău, să îţi povestesc mai multe.♥️

P.S. Abia aștept să îţi arăt niște mărturii ale unor persoane pe care le cunosc personal, care să îţi ilustreze că dacă ai mindsetul potrivit și acționezi în direcția visului tău, Network Marketingul te ajută să îl împlinești.

Sursa foto: Unsplash

Iti place ? Distribuie acest articol:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ? Distribuie acest articol

Fii prima persoana care afla noutatile OANABI!

PAS 1: Scrii prenumele si emailul tau aici. PAS 2: Confirmi abonarea prin emailul pe care ti-l trimitem imediat.
Holler Box