„Viața în doi când suntem trei” de Dr. John M. Gottman și Dr. Julie Schwartz Gottman

Cum să fii mai productiv?
3 ianuarie 2019
Inspirația de Luni (5)
7 ianuarie 2019

„Viața în doi când suntem trei” este una dintre cele mai valoroase cărți pe care le-am citit vreodată. M-a facut să realizez că noi, ca și cuplu și părinți, nu suntem singurii cărora viața li s-a schimbat radical. Venirea bebelușului a adus multă emoție, recunoștință, iubire, dar a venit și cu îngrijorări, frici, oboseală și deconectare.

Cartea aceasta este esențială pentru părinți sau viitori părinți, deoarece răspunde la foarte multe întrebări pe care un părinte le are și conține o serie de exerciții practice care ajută la consolidarea relației de cuplu, la a deveni mai buni părinți, la a fi conștienți de emoțiile pe care le simțim și cum le gestionăm.

Soții Gottman prezintă situații concrete din cercetările lor, modul în care apariția unui copil în viața de cuplu a schimbat totul, cum au apărut conflictele și cum au fost gestionate de cuplurile pe care ei îi monitorizau, ce compromisuri au făcut aceștia, cum au depășit blocajele, cum și-au îmbunătățit relațiile și ce consecințe pot apărea dacă încercăm să ascundem sub preș problemele sau trăirile pe care le resimțim.

Autorii au pus accent, de asemenea, pe cât de mult trăirile, emoțiile și conflictele părinților, pot afecta starea de bine a copilului.

Vă las mai jos câteva citate memorabile din carte:

“Nașterea unui copil nu generează noi subiecte de ceartă. De fapt, cele mai multe teme de conflict în cuplu sunt recurente, repetându-se de la 20 până la 80 de ani.”

“O temere suplimentară a copiilor este că cearta apare din cauza lor. Copiii mici își închipuie ca ei țin în echilibru universul. Creierul lor nu e încă destul de matur pentru a le permite să vadă că lumea funcționează ca un lucru distinct, că fiecare persoană se învârte în jurul propriei orbite. Prin urmare, orice s-ar întâmpla în preajmă, copiii consideră că are legătură cu ei. Noi, ca adulți, știm că asta nu e adevărat; dar ei nu știu. Prin urmare, au nevoie să le spunem foarte clar că cearta noastră nu are nimic de-a face cu ei și că-i iubim.” 

“Când o facem de oaie, trebuie s-o și dregem. E cazul să acordăm o reparație. Asta înseamnă câteva cuvinte sau un gest care sa readucă pe același făgaș comunicarea dintre noi. Adică să revenim în aceeași echipă. Și e nevoie de ambii parteneri, pentru ca reparația să funcționeze.”

“John Gottman a facut vâlvă, arătând că o relație fericită are nevoie de 5 interacțiuni pozitive pentru fiecare interacțiune negativă.” The New York Times

Iti place ? Distribuie acest articol:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ? Distribuie acest articol

Fii prima persoana care afla noutatile OANABI!

PAS 1: Scrii prenumele si emailul tau aici. PAS 2: Confirmi abonarea prin emailul pe care ti-l trimitem imediat.
Holler Box