Viața în doi după ce apare bebe

„Regula de 5 secunde” de Mel Robbins
4 decembrie 2018
Inspirația de Luni
10 decembrie 2018

Ne-am dorit să avem un bebe încă dinainte să ne căsătorim, însă am decis să așteptăm să treacă marele eveniment ca să nu transmitem stresul nunții și copilului. Încă de când am aflat că e în burtică și crește pe zi ce trece, am intrat parcă în altă lume. Eram mereu euforică și fericită, obosită, dar fericită.

După ce s-a născut bebe, am devenit cei mai fericiți părinți. Știm că suntem binecuvântați cu un îngeraș de copil și ne dorim să îl creștem cum putem mai bine. Am observat, însă, că s-au produs niște schimbări în relația noastră de cuplu:

  • Am început să ne certăm mai des, luând orice sugestie drept o critică la adresa noastră. Din iubiți deveneam dușmani, ne aprindeam ca un fitil și orice remarcă devenea motiv de război. Eram așa încrâncenați, de nici unul nu voia sa renunțe la luptă.

Apoi lucrurile s-au mai calmat de la sine, când am realizat că putem comunica mai eficient în momentele când nu suntem prea obosiți și stresați. Am început să ne ascultăm mai mult și să ne întrerupem mai rar atunci când vorbeam.
Trebuie să fim conștienți că certurile în familie nu fac bine copiilor, ci le produce un stres emoțional foarte mare.

Ca să fim siguri că certurile noastre nu mai escaladează, am decis să ne spunem unul altuia când avem nevoie de o pauză în care să ne liniștim și să ne deconectăm de acea ceartă, să înțelegem că și partenerul este o persoană la fel ca noi, și nimeni nu e perfect. Nu ajută cu nimic dacă iei pauza pentru a bombăni despre partener și te întorci acolo, poate mai enervată și frustrată decât erai inainte de pauză.

Știați că atunci când ne certăm așa aprins inima noastră are peste 100 de bătăi pe minut și creierul nostru dă semnale de pericol iminent de parcă tocmai ne-am întâlnit cu un leu ce e gata să ne doboare?

Pauza pe care o luăm trebuie să fie de cel puțin jumatate de oră, deoarece de atât timp are corpul nevoie să se liniștească și să își reia funcțiile la normal. De asemenea, încercați de fiecare dată să vă puneți și în pielea partenerului și să îi înțelegeți punctul de vedere, atunci când aveți un conflict. Dacă insistăm că doar unul din noi are dreptate, conflictul va escalada.

  • Din cauza certurilor, aveam momente când nu voiam să mai stăm unul lângă altul și ne bucuram că ne retrăgeam în camere separate. Cred că e de la sine înțeles, că aceasta nu este o soluție.

Cu cât petreceți mai mult timp departe unul de celălalt, cu atât relația se răcește. Veți trăi vieți paralele și veți ajunge să comunicați mai mult cu părinții sau prietenii decât cu partenerul. Vă veți simți singuratici și deznădăjduiți.

Conform cercetătorilor Dr. John Gottman și Dr. Julie Schwartz Gottman, cea mai mare rată a divorțurilor se întâmplă după apariția copiilor, pentru că atenția mamei se concentrează către copil mai mult decât către ea și partener. De asemenea oboseala și stresul fac o relație să prindă fisuri. Dacă nu comunicăm eficient, putem ajunge foarte ușor în situația în care să devenim colegi de apartament cu partenerul și atât.

  • Luam tot ce facea partenerul “for granted”, ca și cum era ceva absolut normal și nici unul dintre noi nu trebuia sa contribuie și să se străduiască în vreun fel la sarcinile din casă. De exemplu, el gândea: de ce să spele el vasele sau să pună rufele la uscat? Doar eu eram acasă toata ziua și puteam să fac asta. Eu gândeam: De ce să merg eu să plătesc facturi sau să fac cumpărături? Doar el era oricum plecat toată ziua cu mașina și putea să le facă și pe astea.

Când nici unul dintre noi nu este recunoscător și fericit de ajutorul celuilalt, lucrurile se transformă în conflict. Tocmai de aceea, este necesar să discutăm nevoile fiecăruia, fricile și să petrecem cât mai mult timp în doi, pentru a ne simți conectați, iubiți și importanți pentru celălalt. Fiți prieteni și iubiți, în loc să fiți dușmani în ring.

Nu cred că există o rețetă universal valabilă pentru a avea o relație reușită după venirea bebelușului, dar cred că comunicarea este cheia. Este important să vă amintiți de ce îl iubiți pe partener, să vă gândiți și să îi spuneți motivele pentru care îi sunteți recunoscătoare și să fiți dispuși să faceți compromisuri, astfel încât în loc să negociați un lucru pentru a fi singurul învingător, să creați situații win-win, pentru a opri conflictele.

Vă las mai jos un citat din cartea „Viața în doi când suntem trei” de Dr. John Gottman și Dr. Julie Schwartz Gottman: “Cel mai mare dar pe care i-l poți face copilului este să ai cu partenerul de viață o relație trainică și fericită.

La voi cum s-a schimbat relația odată cu venirea bebelușului?

Sursa foto: Unsplash

Iti place ? Distribuie acest articol:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ? Distribuie acest articol

Fii prima persoana care afla noutatile OANABI!

PAS 1: Scrii prenumele si emailul tau aici. PAS 2: Confirmi abonarea prin emailul pe care ti-l trimitem imediat.
Holler Box