Vision board-ul și vizualizarea

Orange Smart Parents event, speaker Cristina Oțel
24 noiembrie 2018
Critica și vulnerabilitatea pe care o simți
29 noiembrie 2018

Vision board-ul este reprezentarea grafică a obiectivelor tale într-o anumită perioadă, este viziunea pe care tu o proiectezi în această lume pentru viitorul tău. Acesta poate fi făcut sub forma unui panou cu imagini sau a unui fișier tip Excel, care să fie apoi printat. Indiferent cum alegi să îl faci, cel mai mult contează ce anume va conține. Este important să conțină imagini, cuvinte și afirmații care să reflecte obiectivele tale, experiențele și viața la care tu visezi. După ce l-ai terminat, vision board-ul se așează undeva unde îl poți vedea tot timpul, cum ar fi: lângă oglinda din baie, pe ușa de la birou, pe ușa frigiderului, etc. Dacă există mai multe arii în care dorești să schimbi lucruri, cel mai bine este să faci câte un vision board pentru fiecare arie: sănătate, carieră, afacere, etc. În acest fel, vision board-ul nu va fi foarte aglomerat și obositor.

Cu ce te ajută acest panou?
Vision board-ul este unealta cea mai bună a vizualizării. Subconștientul nostru poate fi programat prin imagini, afirmații/declarații, emoții și cuvinte să vină cu soluții, să observe oportunități, să atragă persoane care să te aducă aproape de realitatea pe care tu ți-o dorești. Știu că pare ciudat, dar subconștientul (reprezentat de amintiri, frici, credințe) este mai puternic decât mintea noastră conștientă (reprezentată de gânduri, senzații de foame, frig, etc.) și prin vizualizarea zilnică a obiectivelor pe care dorim să le împlinim, acestea chiar devin realitate. Când spun vizualizare, nu mă refer doar la a vedea acele imagini și atât.

Vizualizarea este mult mai profundă și necesită o stare de recunoștință pentru ceea ce ai în prezent, o deschidere către lăsarea trecutului și a dezamăgirilor în urmă și către primirea în viața ta a tuturor lucrurilor bune și frumoase la care visezi. Dacă, de exemplu, îți dorești să câștigi în următorul an 20.000 de euro, nu e de ajuns să pui o imagine cu această sumă pe vision board, să o privești zilnic și să te aștepți să se întâmple pur și simplu, fiindcă vei fi dezamăgit. Vizualizează ce ai face cu acei bani, cum ar fi viața ta, ce ai simți, ce fel de mașină ai conduce, ce culoare ar avea mașina, cu ce sentiment ai bea cafeaua dimineața, ce gust ar avea…imaginează-ți și simte emoțiile pentru fiecare imagine de pe panou.

Mintea răspunde foarte bine stimulilor vizuali și transmite emoții, iar emoțiile sunt energia vibrațională care activează Legea atracției (dacă ai văzut filmul The Secret știi despre ce vorbesc). În felul acesta, în scurt timp vei realiza că încep să îți vină tot felul de idei și vei întâlni persoane care te-ar putea ajuta să faci ce ți-ai propus.
Acționează în concordanță cu obiectivele tale și fii recunoscător. După ce obiectivele se împlinesc, nu le înlătura de pe vision board, ci fii recunoscător de fiecare dată, în fiecare zi, pentru că Legea atracției te-a ajutat să reușești. Ele sunt o reamintire că strategia ta funcționează și o certitudine că vei reuși să atingi și restul obiectivelor.

Vision board-ul este o reprezentare tangibilă a drumul pe care vrei să îl parcurgi. Se face anual, de obicei, deoarece pe baza experiențelor pe care le trăiești, a realizărilor pe care le ai și a dezvoltării tale personale și profesionale, obiectivele și dorințele se schimbă, se măresc, față de anul anterior.

Vizualizarea se face zilnic, în mod constant, iar specialiștii spun să încercăm mereu să facem această acțiune și seara, înainte de culcare și dimineața. Se pare că gândurile pe care le ai cu 45 de minute înainte de culcare se vor repeta încontinuu pe timpul nopții (motiv pentru care ne trezim de multe ori cu idei sau soluții la probleme și nu știm de unde au venit), iar dimineața e important să facem vizualizarea, pentru că vom atrage vibrația, energia necesară pentru a ne duce cu un pas mai aproape de viața la care aspirăm.

Personal, folosesc vision board-ul și vizualizarea de câțiva ani și mereu a dat rezultate. Într-adevăr, nu am reușit să îmi îndeplinesc de fiecare dată toate dorințele, dar sunt sigură că acest lucru se datorează faptului că nu am pus energia și focusul pe dorința respectivă. Practic, nu mi-am dorit destul de mult să se împlinească.

Nu uita, ceea ce gândești, asta atragi în viața ta.

Dacă visezi la o viață liniștită, fericită, în care să ai ceea ce îți dorești, gândește pozitiv, fii recunoscător și fii deschis către schimbare. Imaginează-ți, simte emoțiile și dăruiește și celorlalți din puținul tău.

Voi cum vă împliniți visele?

Sursa foto: Unsplash și Pixabay

Iti place ? Distribuie acest articol:

2 Comments

  1. Ela spune:

    Și eu îmi voi face unul. Momentan, board vision-ul meu sunt lămâi așezate în locuri strategice prin casă, care-mi reamintesc că gândurile mele sunt cele care-mi crează realitatea ;). And it works!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *